Home / Event / Sosul de soia

Sosul de soia

Nimic nu intensifică gustul mâncării asiatice, în general, și al celei chinezești, în particular, mai vibrant ca sosul de soia.Nu se știe exact cine l-a inventat, dar se știe unde, și anume în China.

Din vremea dinastiei Song (960 -1279) a și rămas o frază ce a devenit în timp celebră: “Omul se poate lipsi de multe lucruri, însă nimeni nu poate trăi fără lemne pentru foc, orez, ulei, sare, sos de soia, oțet și ceai.”

Un singur lucru din cele șapte (lemnul) nu este un aliment, însă a ajutat din cele mai vechi timpuri, uneori și azi, la prepararea mâncării.

Este obţinut prin fierberea în vapori de apă a boabelor de soia care se lasă apoi să fermenteze în puţină apă şi sare. Originar din China, sosul condimentează de peste 2000 de ani mâncărurile asiatice, mai ales cele care au la bază orezul şi legumele.

Nu toate sosurile sunt la fel, depinde totul de calitatea şi concentraţia substanţei nutritive, unii producători “lungesc” sosul şi-l colorează cu zahăr caramelizat.

Cel mai bun pare a fi cel japonez, numit şi shoyu sau tamari, este închis la culoare şi nu conţine grâu, ci soia curată.

Asta pentru că unele tipuri de sos au în compoziţie chiar foarte mult grâu, fiind afectate astfel şi gustul, dar şi culoarea.

Oricum, sunt recomandate sosurile închise la culoare şi nu prea ieftine, cele din urmă pot conţine, cum spuneam mai sus, coloranţi periculoşi pentru organism. Consideraţi doar că  shoyu se obţine prin fermentare naturală, după ani de zile în Japonia, iar în China procesul durează doar câteva luni.

Dar, odată obţinut, acest sos de soia poate deveni un aliat al sănătăţii noastre, conţine de 10 ori mai mulţi antioxidanţi decât vinul roşu, de exemplu.

Vitaminele, mineralele din sosul de soia îmbogăţesc hrana noastră, singurul lucru la care trebuie să fim atenţi e sarea, produsul conţine deja sare, aşa că ori gătim fără sare, ori, dacă avem probleme cu hipertensiunea, nu folosim acest condiment.

Datorită procesului de fermentare, sosul de soia ne dăruieşte şi fermenţi lactici, atât de importanţi pentru flora intestinală.

Reuşeşte, în cazul unui consum regulat, să alcalinizeze sângele, să echilibreze Ph-ul organismului greu încercat de acizi şi zaharuri.

Modul de folosire cel mai indicat este să adăugăm sosul crud peste legume sau verdeţuri crude sau fierte, peste bucăţele de pui gătite anterior în fâşii săltate rapid în tigaie.

Top